S-au găsit țigani la Pesedeu

Ciprian Necula și Petre Florin Manole sunt doi activiști pentru drepturile omului care au intrat în cel mai mare partid din România ca să schimbe sistemul din interior.

Partidul i-a primit, că trebuie să arate deschidere, dar politicienii de carieră îi privesc cu suspiciune pe cei doi romi care vor să dea drepturi egale până și homosexualilor ?
Iar activiștii nu s-au obișnuit nici până acum să aibă printre ei membri ai celui mai hulit partid românesc.

Încă nu s-a găsit răspunsul la ghicitoarea: „Ce-i mai grav – să fii țigan sau pesedist?”

 

 

Ce crede un pesedist despre drogați?

Balogh Zoltan pentru Romanian Harm Reduction Network

Balogh Zoltan pentru Romanian Harm Reduction Network

În 2013, din cauza magazinelor care vindeau legale și a incapacității sistemului medical de a trata dependența, Bucureștiul se procopsea cu o epidemie de HIV: jumate din consumatorii de droguri injectabile erau seropozitivi, de 12 ori mai mult față de 2010. În 2014, lucrurile s-au mai liniștit, dar numărul bolnavilor continuă să crească în fiecare an pentru că nu există tratament pentru vindecare, ci doar ceva ca să țină sub control boala.

Spitalele pentru toxicomani din București, Sfântul Stelian și Obregia, sunt axate pe tratamentul medicamentos, iar consilierea psihologică este prea puțin folosită. Studiile arată că tratamentul medicamentos fără ajutor terapie poate să facă mai mult rău decât bine.

O ardeam cu treabă pe la Palatul Parlamentului și l-am acostat pe președintele comisiei de sănătate, pesedistul Florin Buicu, ca să-mi dea un interviu despre spitalele de toxicomani din București. Nu avea timp de întrebările mele, așa că a rămas să ne auzim pe mail. Deputatul, un domn înalt și politicos, care a terminat facultatea de medicină, mi-a dat răspunsuri progresiste, dar nu a propus nicio lege pentru cei bolnavi de dependență. Uite ce a ieșit:

Care este viziunea dumneavoastră asupra celor care au probleme de dependență? Ce proiecte de lege aveți în plan pentru cei care sunt afectați de dependența de droguri?

Principala problemă legată de toxicomani este că nu avem suficiente centre pentru a asigura acel minim european de 20% din numărul estimat de consumatori problematici de droguri. Asta însemând cam 2500 (locuri total gratuite) în toată țara. Noi avem cam 1200 doar în București și doar jumătate sunt gratuite.

A doua problemă importantă este lipsa decontării unei ședinței de psihoterapie pe săptămână, timp de șase luni, pentru dependenți. Trebuie să existe standarde de acreditare a psihoterapeuților și decontarea mai ales a serviciilor dovedite ca bune practici.

Camerele de consum sunt spațiile în care dependenții pot consuma droguri legal. Avantajul unor astfel de locuri este că: pacientul este supravegheat de un personal medical – șansele de supradoză sunt foarte mici -, el primește seringi sterile, pe care le aruncă la coș (nu prin scări de bloc sau prin parcuri) și poate fi îndemnat mai ușor către alte programe de tratament.

Însă opinia populară spune că astfel de camere incită la consum de droguri, iar numărul de consumatori crește. Credeți că pot exista aceste spații în România? 

Camerele de consum sunt dovedite utile și deja există în peste cinci state UE, dar ar trebui să rezolvăm mai întai problemele de mai sus.

Există două modele de abordare privind legislația pentru toxicomani:

 cel prohibitiv (cum este în Suedia) – cei care consumă droguri sunt în afara legii și trebuie pedepsiți ca atare;

sau cel de reducere a riscului (cum este în Portugalia sau în Olanda) – consumul de droguri este dezincriminat, dependentul are la dispoziție programe de schimb de seringi, camere de consum sau ședințe de terapie.

Care credeți că sunt avantajele și dezavantajele celor două viziuni?

Sistemul care dezincriminează posesia unei anumite cantități de drog pentru uz personal zilnic facilitează accesul consumatorilor la toate serviciile medicale unde se poate face o activitate complexă de reducere a riscurilor și reduce dovedit riscul de transmitere HIV, hepatită C și hepatită B.

Doamna Cristina Teoroc este directoarea Comunității Terapeutice Phoenix Jilava. Cristina Teoroc a creat un program de reabilitare pentru dependenții de droguri din închisoarea Jilava.

Am vorbit cu mai mulți oameni care au trecut prin acest program care acum au slujbe și familie. Când m-am întâlnit cu doamna Teoroc, mi-a spus: „Ceea ce mă doare cel mai tare este că acest program nu are continuare după eliberare. Măcar un program de terapie – șansele de recădere ar scădea considerabil. Noi am încercat să atragem parteneri pentru a construi o comunitate terapeutică în exterior, dar nu am avut suficiente fonduri.”

Într-o altă discuție, un psihoterapeut mi-a spus: „pentru dependență, depresie, anxietate, schizofrenie, tulburare de stres post traumatic sau demență este nevoie de o îngrijire pe termen lung care nu înseamnă doar tratament acut, de spital. Înseamnă și îngrijirea inter episoade și, de fapt, prevenirea recăderilor, prevenirea reacutizărilor, indiferent de boală. Ori asta nouă ne lipsește. În momentul de față, pacientul primește medicație pentru sevraj și apoi este trimis pe străzi.”

Poate sistemul medical să funcționeze cum sugerează cei doi? Să existe centre sau rețele care să funcționeze pe termen lung pentru cei cu probleme psihice?

Există comunități terapeutice în libertate și acum, dar accesarea lor este contra cost, prohibitive pentru situația veniturilor din România. În plus 90% din cei eliberați din închisoare recad pentru că serviciile de reinserție și reintegrare socială sunt foarte costisitoare și complexe și nu funcționează eficient decât în foarte puține state din lume, aflate în top 20 al venitului net pe cap de locuitor.

Singurul lucru de care sunt interesați cei ce se eliberează este accesul la un serviciu din libertate care să-i asigure continuitatea terapiei cu metadonă și aici trebuie spus că există o colaborare reală între Spitalul Jilava si Insititul Național de Boli Infecțioase Balș si Centrele Agenției Naționale Antidrog.

Din ce mi-au spus medicii, relația dintre spitale trebuie mai bine cimentată. Dacă pacientul suferă de o boală infecțioasă, dar și de dependență, pacientul ar trebui să primească, în pararel, două tipuri de trament, din partea Spitalului Victor Babeș, dar și Obregia, de exemplu.

Ar putea să existe o formă de parteneriat între două spitale?

Insitutul Național de Boli Infecțioase Balș oferă tratament susbstitutiv dependenților internați și are și centru de reducere a riscurilor în colaborare cu ARAS [Asociaţia Română Anti-SIDA], ce poate prelua parțial pacienții la externare; Spitalul Sfântul Stelian ar putea încheia acord cu Spitalul Victor Babeș de infecțioase care nu oferă în prezent nici substituție cu metadonă nici alte servicii de reducere a riscurilor.

***

De câteva luni documentez un material despre droguri, adicție și centrele de tratament pentru dependenți. Am plecat de la știrea că în Portugalia s-a dezincriminat consumul de droguri, iar banii pe care-i foloseau pentru prohibiție i-au redirecționat către programe de schimb de seringi, camere de injectare, tratamente cu metadonă, ore de terapie pentru consumatori și planuri de reintegrare socială. Luna asta voi publica un text în care voi explica cum funcționează spitalele pentru toxicomani din București și ce șanse au dependenții să se lase de droguri.

Pe Casa Jurnalistului, la orice calculator din preajma dumneavoastră.

 

Separarea bolnavilor în stat

La camera de gardă a Spitalului de Urgență Floreasca e o coadă lungă de vreo 20 de bolnavi. Unii sunt chirciți de durere, alții stau pe jos și se joacă nepăsători pe telefon. O doamnă înaltă atârnă sprijinită de zid și își leagă în jurul ghipsului de la picior o pungă de plastic. Un burtos cu mustață se bagă-n față, zice că nu mai poate de durere și de amețeală și că are nevoie urgent de tratament.

Ca să grăbească procesul de triere, o doctoriță trece pe la fiecare persoană și întreabă de sănătate. Vizavi de coadă este salonul de triaj. Aici intră pacienții care ajung la spital pe propriile picioare. Din fața camerei, șerpuiesc pe podea mai multe dungi colorate. Linia verde este pentru urgențe minore – bolnavul va fi consultat de către un medic în maixmum 30 de minute sau cea portocalie – 60 de minute.

Dacă pacientul ajunge la spital cu ambulanța, atunci va urma una din cele două culori: roșu – resuscitare imediată sau galben – urgență, maximum zece minute până la consultare.

Regulile astea au fost formulate în Protocolul Național de Triaj al Pacienților, conform Oridinului Ministerului Sănătății nr 48/2009. Treaba e destul de clară: cu cât pacientul e mai varză, cu atât are nevoie mai repede de ajutor.

img_2286

Dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa simple. Într-un episod de la Radiolab, o jurnalistă de la New York Times povestește cum se schimbă regulile de triere în situații de criză (cutremur, uragan, război etc.).

Spre exemplu, în urma uraganului Katrina, un spital din New Orleans rămâne izolat, încojurat de apă și fără electricitate. Singura modalitate de a îi scoate de acolo pe cei 250 de pacienții este cu elicopterul. Dar elicopterul are de efectuat operațiuni de salvare, nu poate să se focuseze doar pe spital, deci treaba merge greu.

Medicii se adună ca să decidă în ce ordine vor fi îmbarcați pacienții. Inspirați de utilitarism, doctorii decid că prioritar este să-i salveze pe cei care au mai multe șanse sau mai mulți ani de trăit.

Bolnavii sunt împărțiți în trei categorii: 1) cei care care au avut intervenții ușuare și sunt (aproape) gata de externare  – ei pleacă primii; 2) pacienții care au venit la spital cu probleme mai nasoale și mai au nevoie de ceva îngrijiri – următorii și 3) cei grav bolnavi sau care au semnat să nu fie resuscitați în caz de doamne ferește.

Din cauza căldurii din spital, a mirosului de canal și a paranoiei care s-a instaurat în oraș,  o parte din medicii rămași cu pacienții din grupa 3 au luat niște decizii inumane, imho: să-i eutanasizeze pe bolavii terminali… Mai bine ascultați podcastul ca să aflați mai multe.

Drept urmare, după ce s-a terminat toată nebunia cu urganul, locuitorii orașului Baltimore s-au adunat într-o întâlnire organizată de primărie ca să decidă ce-i de făcut în situații asemănătoare. Ideea era să creeze un set de reguli ca să evite deciziile luate sub presiunea panicii.

După ore întregi de dezbatere, oamenii au decis că mai întâi trebuie salvați cei care au șansele cele mai mari de supraviețuire. Sigur, mulți ar intra în această categorie, așa că următorul filtru pentru diferențiere este șansa/norocul. În acest fel, fiecare ar avea o șansă egală, problema fiind că oamenii au fost tentați să aleagă după etnie sau să-i excludă pe bețivi, fumători sau pușcăriași.

„Așteptați pe cineva?” Badiguardul mă dezmeticește din amintire. Nu, trebuia să fiu în altă parte a spitalului  Și mă îndrept spre ieșire. Din sens opus, un asistent împinge un pacient răstignit pe targă. În spatele lui, o femeie îndurerată se roagă de asistentă să-i dea bolnavului prioritate absolută. Oamenii se ajută între ei în funcție de preferințele pe care le au unii față de alții, iar sistematizarea îi ajută pe medici să ia decizii atunci când etica este ca o ecuație fără răspuns.

 

Niciodată pentru reținere și arestare

Un rocker îmbrăcat în sacou, cu un tricou negru pe care scrie Feminist, urcă pe podiumul din plenul Camerei Deputaților. Pe un ton indignat, Remus Cernea anunță că nici azi nu va vota: 

-Neavând vot electronic, votul cu ridicarea de mână nu este numărat corect, de aceea îmi continui greva de vot.
-Da, da, bine, mulțumesc, i-o taie președintele Florin Iordache.

Reporterița de la Realitatea TV îi dă dreptate lui Cernea. Cică au cumpărat sistemul de vot electronic cu juma de milion de euro, s-a stricat înainte de legea defăimării, l-au reparat, dar tot nu-l folosesc.    

4-1-of-1.gif
Eu aștept votul pentru reținerea și arestarea deputatului Adrian Gurzău, finul Elenei Udrea. A fost candidat la ultimele locale pentru Primăria Clujului, din partea PMP. E tipul care ne avertiza, „Nu-s picat din cer, ci văd Clujul altfel.” Acum câteva săptămâni, DNA l-a acuzat de trafic de influență în dosarul Carpatica Asig.

Un domn cu părul aranjat urcă la pupitru: „Bună, dragi colegi. Mă numesc Adrian Gurzău.” Unele cuvinte îi scapă în grai moldovenesc și se bâlbâie emoționat, ca un elev care-și cere iertare în fața clasei. „Am trei copii minori, cel mic are un an jumate. Am doi părinți pensionari. De fiecare dată am votat ce înseamnă partea de începere a urmăririi penale, dar niciodată pentru reținere și arestare. Vă solicit un vot pentru a-mi da posibilitatea să mă apăr în stare de libertate.”

Începe votul secret. Gurzău stă lângă pupitru și scanează fiecare politician care trece pe la urne.

În prima rundă, plenul votează cererea pentru arestarea preventivă de 24 de ore. Rezultatul îi încurcă pe deputați. Nu e clar dacă voturile anulate contează sau nu la numărarea voturilor valabile. Urmează ceva debandadă, dar răspunsul îl dă un deputat responsabil cu numărarea: „Cu rușine trebuie să anunț că, având în vedere că din totalul de 355 de deputați au fost prezenți 278, din care 136 au votat «pentru», se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre.” Adrian Gurzău își relaxează mâinile, nu o să fie reținut.

16-1-of-1.gif

Urmează a doua rundă de voturi, pentru arestarea de 30 de zile. Sala parcă s-a mai golit și de data asta lucrurile merg mai repede: 124 votează „pentru”, 114 „contra” și niciun vot nu e anulat. Deputatul PMP poate fi arestat, dar nu și reținut.

Politicianul se înfoaie și se grăbește spre ieșire. Afară, pe holurile Parlamentului, îl așteaptă reporteri și cameramani care năvălesc peste el ca un roi de albine: „Ce părere aveți de votul de azi? Credeți că sunteți nevinovat? Veți lua vreo acțiune legată de votul colegilor?”

Spune că o să depună contestație și se face scăpat pe ușile liftului.

13-1-of-1.gif

Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influență alături de Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Carpatica Asig. Potrivit DNA, contractul dintre cei doi a fost încheiat la data de 2 noiembrie 2015  și prevedea „furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de «relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing», pe o durată minimă de 5 ani.” Plata urma să fie făcută de Carpatica Asig, iar firma deputatului ar fi trebuit să încaseze 270.000 de euro.

 

„Înțeleg să demisionez”

3-9-of-1

Un domn burtos își plimbă câinele pe holurile Parlamentului printre coloanele de marmură. „O fi de la SPP, caută bombe”, șoptește un reporter. Toată presa îl așteaptă pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, să iasă din ședința Biroului Permanent. La el trebuie să ajungă demisia lui Gabriel Oprea, anunțată pe Facebook. „S-a mai făcut că-și dă demisia și după aia s-a răzgândit”, zice același reporter.

Pe lângă noi trece Daniel Barbu. Vrea să facă precizări la declarația care i-a adus multe înjurături pe Facebook: își cere scuze, zice că a fost doar o metaforă, dar reacțiile soldaților i s-au părut „inacceptabile pentru o societate civilizată, raportate la o simplă metaforă. Valul de violență verbală și de atitudine, de amenințări fizice care mi-au fost adresate confirmă faptul că e riscant să fii politician.”

După ce pleacă, un cameraman răbufnește: „Să-l prindă niște țigani și să-l fută-n cur – asta înseamnă să fii agresat.”

Tăriceanu iese din birou, iar camerele se aliniază în dreptul lui. Reporterii nu apucă să-l întrebe nimic, ne spune direct că la el nu a ajuns nicio demisie. Ok, poate în ședința de plen a Senatului.

Mai sunt vreo două ore până atunci, așa că mă întind lângă doi cameramani, pe covorul roșu, să mă odihnesc. Un nene cu părul până la obraji ne amenință că ne-a filmat. E Ilie Năstase. Se grăbește spre mine și spune în continuare: „Să mor io, vă cumpărăm niște paturi.” Scoate telefonul și-mi face poză: „Te pun pe rețelele de socializare.” Și eu la fel. O reporteriță îmi sare în apărare și-l întreabă zeflemitor: „Domnule Năstase, când mai divorțați?”

Mă ridic și plec spre plenul Senatului. La 4.11 vicepreședintele Chelaru începe ședința, chiar dacă sala este pe jumătate goală. Tipul zice repede ce are de zis, în timp ce senatorii vorbesc la telefon sau între ei, citesc știrile pe tabletă, unii intră, alții ies. Nimeni nu-l prea bagă în seamă pe președinte. Nici când se anunță „dezbatere generală” nu e mare înghesuială.

Un nene urcă la pupitru, iar din boxe se aude: „Imaginea Senatului are de suferit. Nu suntem toți la fel! Gabriel Oprea trebuie să renunțe la imunitate!” Dar generalul nu este în sală. În schimb, postează pe Facebook o foaie pe care scrie „înțeleg să demisionez din această funcție, începând cu data 1 octombrie 2016.” Însă, generalul trebuie să i-o înainteze președintelui Senatului și să o susțină în ședință, altfel nu se pune.

„Unii vor spune că exagerez. Înainte de a face judecăți pripite, uitați-vă la ce se întâmplă în jurul nostru.”

Celule vii

Vecinii de la Modulab experimentează, inventează și proiectează tot felu’ de nebunii tehnologice – imprimante cu celule vii, instalații pentru expoziții sau scaune de birou care-ți încarcă telefonul.

Grădina lor e teren fertil pentru revoluții inginerești sau after-uri cu muzică techno. Le-am făcut o vizită să aflăm ce pun la cale:

Ferentariul nostru frumos

Ferentari e un cartier la 10 minute de centru, dar majoritatea bucureștenilor îl simt ca pe un sat îndepărtat. Izolarea asta conservă sărăcia. Oamenii “civilizați” nu merg în Ferentari, iar copiii care cresc acolo nu au șanse să scape de influențele nasoale.

În ultima vreme, însă, au început să apară evenimente care aduc oameni din alte cartiere să se distreze împreună cu cei din Ferentari, să mai vorbească unii cu alții, să vadă că viața nu se oprește când dai de Zăbrăuți.

Duminica trecută a fost un concert chiar pe Aleea Livezilor, cel mai rău famat loc din București:

De ce candidez?

“Ehee, dacă ai ști ce mult înseamnă 2%…”

Conu Panait e bucuros că l-a depășit pe candidatul ALDE. La 58 de ani, candidează la Primăria Sectorului 3 ca independent, ca să nu aibă “obligații politice”.

Inginer mecanic la Uzina 23 August, pe vremea când era mândria orașului, Panait locuiește în sector din ’79. Acum s-a retras din inginerie și are un magazin cu produse alimentare.

De mult se gândea că trebuie să întoarcă și el fața către oameni, să facă ceva bun pentru comunitate.

Însă Robert Negoiță, principalul rival, are cam jumate din procente, că e plin de bani și oamenii îl votează pentru că “i-a dus prin excursii”. Panait a cheltuit și el 3700 de lei din banii lui — printează flyere, afișe cu fața lui, le bagă într-o pungă și aleargă cu ea printre blocuri, vânează uși deschise, le promite alegătorilor că el va fi cel mai bun gospodar pentru Sectorul 3.

Cu o zi înainte de alegeri stă închis în casă. Îl dor picioarele de la atâta umblat. Nu se ridică din pat. Nu mai vrea nici să voteze.

Dar în ziua votului prinde puteri: descinde la patru școli din cartier să verifice buna funcționare a procesului electoral. La 12 se prezintă la secția lui, pe strada Magnetului, să bage buletinul în urnă.

Conu Panait a primit mai multe voturi decât Partidul Ecologist, ALDE și Partidul România Unită. Cam 2500 de oameni au pus ștampila pe el.

A fost frumos. Altă dată nu mai candidează.

Reporteri: Matei Bărbulescu și Denisa Niță

Iohannis spânzurat

„Hai, marș, nu-mi place de tine. Nu-mi place fața ta. Mesajul care vrem să-l transmitem este peste tot afișat: Fără musulmani în România!” Un tip cu vesta ca a unui jandarm, pe care scrie Patrula Vlad Țepeș / Partidul România Unită, mă împinge nervos pentru că fac poze. „Ia, mă, ce tot faci fotografii? Pleacă de aici! E un protest acreditat și trebuie să fii și tu acreditat ca să pozezi. Noi suntem un pic mai educați și nu răspundem la provocări Ești plătit de Soroș!”

small-1300312

Pe soclul unui leu fioros, vizavi de Palatul Cotroceni, scrie: „Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului.” La adăpostul statuii, câteva sute de manifestanți spun Tatăl Nostru în cor. Partidul România Unită, cei care-l au pe Vlad Țepeș încruntat pe siglă, organizează un protest împotriva moscheii care urmează să fie construită în București.

„Fără migratori! Fără migratori! Fără migratori!”

small-1300208

Dintr-o portavoce conectată la un iPhone se aude Treceți Batalioane Române Carpații. Scandările alternează între cântece religioase, intonate ceremonios, ca la biserică, și urlete patriotice, rostite în forță, ca pe stadion. Din când în când, protestatarii se amuză și mai schimbă cuvintele pe care le strigă, din Iohannis suspendat în Iohannis spânzurat, morții tăi de neamț împuțit.

small-1300232

Un tip îmbrăcat în haine militare împarte imagini cu Corneliu Zelea Codreanu. „Toți am venit pentru același lucru, să le zicem la oamenii ăștia [musulmanilor] că nu-i vrem. Ei când vin aici vor să-și impună religia lor peste a noastră. Vor să facă asta prin haosul pe care-l fac în Europa. Tu ești român? Ortodox?” Cât de cât. Nu-i place răspunsul meu, așa că mă împinge mai încolo. „Vezi că era un handicapat în căruciorul cu rotile, mergi și vorbește cu el.”

small-1

Mai fac niște poze și un alt tip din Patrula Vlad Țepeș îmi pune steagul peste cameră. „Ia să vedem, te arde? Te cam arde. Fă poze la steag. Te las să mai faci poze dacă ții o cruce în mână. Să vedem dacă te exorcizăm.” Bine, așa facem. Da’ fă-mi o poză.

small-1-2

Bogdan Diaconu, președintele PRU, deputat în parlament, îi cere lui Iohannis să nu fie vasalul Turciei. Domnul Diaconu este îmbrăcat într-o cămașă cu modele tradiționale românești și-mi spune că: „Nu milităm pentru expulzarea musulmanilor, ci a migranților pentru că se află ilegal pe teritoriul României. Nu vorbim despre musulmanii care sunt în România de sute de ani, musulmani care sunt mai români ca alți români. Vorbim de o populație care este greu de integrat, o populație migratoare. S-a demonstrat că au făcut pagube în toată Europa.”

Pentru el contează să nu fie „alterată ființa neamului românesc. Aici, valorile creștine ne-au ținut unite mai multe de 2000 de ani.” Nu-l interesează că alungarea refugiaților alimentează propaganda jihadistă, „nu România a răscolit Orientul, nu România s-a dus să le ia resursele, nu România a încercat să democratizeze pe cineva cu forța. De aceea nu cred că România trebuie să poarte vreun pic povara generată de această problemă.”

small-1-3

Sunt luat iar în vizor de-un băiat din Patrula Vlad Țepeș. „Bă, valea de aici. Căcat creț! Du-te și vorbește cu președintele nostru dacă vrei să faci interviuri!” Păi am vorbit deja. „Atunci pleacă acasă.” Bine, frate, gata, plec. Merg spre stația de autobuz gândindu-mă la creștinism, la pace și la dragostea pentru aproapele tău – valori la care Biblia ne îndeamnă. Doamne-ajută!

40 de ani de la înființarea primei structuri anti teroriste din România

Astăzi a avut loc reuniunea securiștilor aflați în rezervă. Invitații s-au adunat într-un restaurant din spatele guvernului.

Toți sunt bucuroși că se revăd, își dau mâna, se strâng la piept, se pupă pe obraji, apoi se așază la mesele îmbrăcate într-un material argintiu cu model floral – ca alea de la nuntă.

securisti3 (1 of 1)

– Ce faci, Mihăiță, te-ai mutat la țară? Întreabă un nene grizonat, cu cioc și perciuni aranjați, îmbrăcat într-un costum de catifea.
– Eh, da, lângă Străulești. E mai liniștite pentru mine. Răspunde Mihăiță, în timp ce-și șterge ochelarii fumurii.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte – răsună din boxe. Toți ne ridicăm, ducem mâna la piept și ascultăm solemn imnul României. Între timp, chelnerițele ne aduc antreuri, vin și țuică.

securisti6 (1 of 1)

– Ce faci, mă, aci? Parcă ziceai că nu vii? Întreabă râzând un uncheaș voinic în geacă de piele.
– Păi nevastă-mea zicea: „Nu te duci la niciun băieți. Mă duci în parc.” Și am dus-o în parc, apoi am venit.

Cu câteva excepții, doamnele lipsesc de la această reuniune. Femeile prezente sunt foste stewardesse de la Tarom, cică securitatea avea ceva combinație cu compania aeriană.

Din boxe se aude: „Am onoarea să vă salut, stimați colegi și stimați invitați. Azi e mai deosebit pentru că se împlinesc 40 de ani de la înființarea primei structuri anti teroriste din România. În mijlocul nostru se află domnul general Iulian Vlad (fost șef al securității). Este o mare onoare. O bună parte din colegii noștri se află în ceruri. Am să vă rog să păstrăm un moment de reculegere… Se vede, din păcate, o decădere a oamenilor care vin în sistem. Anul trecut am reușit să încadrăm 50 de candidați din o mie, este jalnic. Vă fac un apel: dacă aveți cunoștințe, prieteni, copii care vor să vină în sistem, să acceseze site-ul SRI-ului, că o generația cum e asta a mea – nu o să mai fie. Multă sănătate.”

Apoi, foștii securiști își împart diplome de onoare ștampilate de SRI și fotografii de la alte reuniuni.

securisti2 (1 of 1)

Iulian Vlad ia microfonul și completează: „Iubiți camarazi.” Vocea îi tremură, abia aud ce zice. „Sunt nespus de bucuros, sunt foarte fericit că am prilejul să fiu astăzi împreună cu dumneavoastră la această foarte frumoasă adunare. Este o frumoasă coincidență că astăzi este ziua instituției tutelare. Instituție din partea căreia ne bucurăm de înțelegere, sprijin și ne vom bucura și în continuare. Este un mare lucru, să nu uităm.”

Domnul dinainte vorbește din nou: „În încheiere, pentru că sunt unii dintre dumneavoastră care, din păcate… mai și dispărem. În momentul respectiv când ajungem în aceste situații nu știm ce avem de făcut. Să ia legătura cu mine sau cu asociația, pentru că avem niște facilități, să le spunem așa, unde putem beneficia de locul de veci, ceremonie, ajutoare pentru familie și celelalte care sunt reglementate. Vă mulțumesc. Urmează socializarea!”

securisti7 (1 of 1)