Ce crede un pesedist despre drogați?

În 2013, din cauza magazinelor care vindeau legale și a incapacității sistemului medical de a trata dependența, Bucureștiul se procopsea cu o epidemie de HIV: jumate din consumatorii de droguri injectabile erau seropozitivi, de 12 ori mai mult față de 2010. În 2014, lucrurile s-au mai liniștit, dar numărul bolnavilor continuă să crească în fiecare an pentru că nu există tratament pentru vindecare, ci doar ceva ca să țină sub control boala.

Spitalele pentru toxicomani din București, Sfântul Stelian și Obregia, sunt axate pe tratamentul medicamentos, iar consilierea psihologică este prea puțin folosită. Studiile arată că tratamentul medicamentos fără ajutor terapie poate să facă mai mult rău decât bine.

O ardeam cu treabă pe la Palatul Parlamentului și l-am acostat pe președintele comisiei de sănătate, pesedistul Florin Buicu, ca să-mi dea un interviu despre spitalele de toxicomani din București. Nu avea timp de întrebările mele, așa că a rămas să ne auzim pe mail. Deputatul, un domn înalt și politicos, care a terminat facultatea de medicină, mi-a dat răspunsuri progresiste, dar nu a propus nicio lege pentru cei bolnavi de dependență. Uite ce a ieșit:

Care este viziunea dumneavoastră asupra celor care au probleme de dependență? Ce proiecte de lege aveți în plan pentru cei care sunt afectați de dependența de droguri?

Principala problemă legată de toxicomani este că nu avem suficiente centre pentru a asigura acel minim european de 20% din numărul estimat de consumatori problematici de droguri. Asta însemând cam 2500 (locuri total gratuite) în toată țara. Noi avem cam 1200 doar în București și doar jumătate sunt gratuite.

A doua problemă importantă este lipsa decontării unei ședinței de psihoterapie pe săptămână, timp de șase luni, pentru dependenți. Trebuie să existe standarde de acreditare a psihoterapeuților și decontarea mai ales a serviciilor dovedite ca bune practici.

Camerele de consum sunt spațiile în care dependenții pot consuma droguri legal. Avantajul unor astfel de locuri este că: pacientul este supravegheat de un personal medical – șansele de supradoză sunt foarte mici -, el primește seringi sterile, pe care le aruncă la coș (nu prin scări de bloc sau prin parcuri) și poate fi îndemnat mai ușor către alte programe de tratament.

Însă opinia populară spune că astfel de camere incită la consum de droguri, iar numărul de consumatori crește. Credeți că pot exista aceste spații în România? 

Camerele de consum sunt dovedite utile și deja există în peste cinci state UE, dar ar trebui să rezolvăm mai întai problemele de mai sus.

Există două modele de abordare privind legislația pentru toxicomani:

 cel prohibitiv (cum este în Suedia) – cei care consumă droguri sunt în afara legii și trebuie pedepsiți ca atare;

sau cel de reducere a riscului (cum este în Portugalia sau în Olanda) – consumul de droguri este dezincriminat, dependentul are la dispoziție programe de schimb de seringi, camere de consum sau ședințe de terapie.

Care credeți că sunt avantajele și dezavantajele celor două viziuni?

Sistemul care dezincriminează posesia unei anumite cantități de drog pentru uz personal zilnic facilitează accesul consumatorilor la toate serviciile medicale unde se poate face o activitate complexă de reducere a riscurilor și reduce dovedit riscul de transmitere HIV, hepatită C și hepatită B.

Doamna Cristina Teoroc este directoarea Comunității Terapeutice Phoenix Jilava. Cristina Teoroc a creat un program de reabilitare pentru dependenții de droguri din închisoarea Jilava.

Am vorbit cu mai mulți oameni care au trecut prin acest program care acum au slujbe și familie. Când m-am întâlnit cu doamna Teoroc, mi-a spus: „Ceea ce mă doare cel mai tare este că acest program nu are continuare după eliberare. Măcar un program de terapie – șansele de recădere ar scădea considerabil. Noi am încercat să atragem parteneri pentru a construi o comunitate terapeutică în exterior, dar nu am avut suficiente fonduri.”

Într-o altă discuție, un psihoterapeut mi-a spus: „pentru dependență, depresie, anxietate, schizofrenie, tulburare de stres post traumatic sau demență este nevoie de o îngrijire pe termen lung care nu înseamnă doar tratament acut, de spital. Înseamnă și îngrijirea inter episoade și, de fapt, prevenirea recăderilor, prevenirea reacutizărilor, indiferent de boală. Ori asta nouă ne lipsește. În momentul de față, pacientul primește medicație pentru sevraj și apoi este trimis pe străzi.”

Poate sistemul medical să funcționeze cum sugerează cei doi? Să existe centre sau rețele care să funcționeze pe termen lung pentru cei cu probleme psihice?

Există comunități terapeutice în libertate și acum, dar accesarea lor este contra cost, prohibitive pentru situația veniturilor din România. În plus 90% din cei eliberați din închisoare recad pentru că serviciile de reinserție și reintegrare socială sunt foarte costisitoare și complexe și nu funcționează eficient decât în foarte puține state din lume, aflate în top 20 al venitului net pe cap de locuitor.

Singurul lucru de care sunt interesați cei ce se eliberează este accesul la un serviciu din libertate care să-i asigure continuitatea terapiei cu metadonă și aici trebuie spus că există o colaborare reală între Spitalul Jilava si Insititul Național de Boli Infecțioase Balș si Centrele Agenției Naționale Antidrog.

Din ce mi-au spus medicii, relația dintre spitale trebuie mai bine cimentată. Dacă pacientul suferă de o boală infecțioasă, dar și de dependență, pacientul ar trebui să primească, în pararel, două tipuri de trament, din partea Spitalului Victor Babeș, dar și Obregia, de exemplu.

Ar putea să existe o formă de parteneriat între două spitale?

Insitutul Național de Boli Infecțioase Balș oferă tratament susbstitutiv dependenților internați și are și centru de reducere a riscurilor în colaborare cu ARAS [Asociaţia Română Anti-SIDA], ce poate prelua parțial pacienții la externare; Spitalul Sfântul Stelian ar putea încheia acord cu Spitalul Victor Babeș de infecțioase care nu oferă în prezent nici substituție cu metadonă nici alte servicii de reducere a riscurilor.

***

De câteva luni documentez un material despre droguri, adicție și centrele de tratament pentru dependenți. Am plecat de la știrea că în Portugalia s-a dezincriminat consumul de droguri, iar banii pe care-i foloseau pentru prohibiție i-au redirecționat către programe de schimb de seringi, camere de injectare, tratamente cu metadonă, ore de terapie pentru consumatori și planuri de reintegrare socială. Luna asta voi publica un text în care voi explica cum funcționează spitalele pentru toxicomani din București și ce șanse au dependenții să se lase de droguri.

Pe Casa Jurnalistului, la orice calculator din preajma dumneavoastră.